luni, 1 august 2011

Sistemul Charisma HCM modificat

Un nou format de raportare intră în vigoare începând cu 1 august 2011, companiile având la dispoziţie 90 de zile pentru a se alinia noilor prevederi ale Hotărârii de Guvern 500/2011.

Prin configurarea modulului ITM din cadrul soluţiei Charisma HCM se modifică procedura de transmitere, structura fişierului XML şi conţinutul registrului de evidenţă a salariaţilor (ReGes).

Charisma HCM este folosit de peste 400 de companii naţionale şi multinaţionale, fiind cel mai utilizat sistem de resurse umane şi salarizare din România. Prin intermediul soluţiei, în decursul anului 2010, s-au depus peste 10.000 de raportări ReGes către stat.

TotalSoft a lansat la sfârşitul anului 2010 o nouă versiune a sistemului Charisma HCM, net îmbunătăţită. Soluţia trece dincolo de funcţionalităţile tradiţionale ale unui instrument de HR, oferind angajaţilor acces on-line securizat către planuri individuale de training, evaluări de performanţă, concedii sau alte informaţii personale utile. De asemenea, Charisma a luat în calcul şi dezvoltarea soluţiei de gestiune a resurselor umane în direcţia Talent Managementului.