Depresia la adolescenţi

I. Definiţii. Generalităţi
Termenul “depresie” e supus unor contraste. A devenit atât de banal, atât de comun, încât nu mai este luat în serios. Totuşi, el descrie o afecţiune reală pe care nu trebuie s-o subestimăm. În cel mai rău caz duce la suicid după stări de angoasă. Dificultatea intervine însă între a distinge adevărata depresie de stările depresive trecătoare din adolescenţă.
Depresia adolescentină nu este, de cele mai multe ori, recunoscuta la timp, deoarece ea apare într-un întreg proces de schimbări. În acest sens, depresia şi adolescenţa sunt legate iremediabil. În plus, schimbările fizice care intervin la pubertate consumă multă energie şi favorizează luptele între idei, fapte, oameni. Pubertatea, cu furtuna sa hormonală, transformă în mod caracteristic copii veseli în adolescenţi capricioşi.
Prin prisma transformărilor psihice şi fizice adolescenţa poate fi considerată o perioadă propice depresiei. Nu trebuie însă considerată o boală ce necesită neaparat tratament medicamentos ci trebuie încercată diversificarea activităţilor şi o susţinere mai mare din partea celor din jur.
Există totuşi şi adolescenţi care au nevoie de ajutor specializat, pentru că ei nu sunt doar depresivi ci suferă de depresie. Ei pot să nu prezinte simptome tipice şi-şi pot masca crizele de tristeţe şi plâns prin comportament agresiv, abătut şi dezinteresat mai mult de 15 zile sau pot avea simptomele clasice depresive constatate şi la adulţi, cum ar fi instabilitatea manifestărilor de-a lungul unei zile. Adolescenţa este una dintre cele mai vulnerabile perioade din viaţa copilului, acesta fiind deosebit de sensibil şi de influenţabil. O notă proastă la şcoală, o cearta cu iubitul sau cu prietenii, o interdicţie din partea părinţilor pot deveni motive pentru un comportament depresiv. Din păcate, numărul adolescenţilor care trec printr-o astfel de experienţă creşte îngrijorător iar unul din motivele responsabile îl reprezintă lipsa de comunicare dintre părinte şi copil.
La adolescent, simptomele nu concordă în totalitate cu cele prezente la adult, căci adolescenţii trăiesc mai intens emoţiile. Adolescenţa este, oricum, o perioadă dificilă, de transformări biologice, hormonale, psihologice. Toţi cei care ajung la acest prag tind să se considere neînţeleşi, nefericiţi şi nesiguri. În plus, dupa cum am mai zis, adolescentul nu comunică întotdeauna bine cu părinţii şi are greutăţi în a-şi aprecia şi relata trăirile şi sentimentele. El nu îşi poate evalua, compara, înţelege bine starea, se consideră slab sau damnat, se retrage în sine şi astfel starea sa se poate agrava.
În cazul depresiei, cauzele nu sunt complet elucidate, nici pentru adulţi, nici pentru copii, fiind vorba despre un complex de fac¬to¬ri biologici, psihologici şi genetici. Se incriminează totuşi diferenţe biologice ale creierului, dezechilibre la nivelul neurotrans¬miţă¬to-ri¬lor (substanţe care conduc impulsul, informaţia între celulele nervoase) şi tulburări hormonale.
Ca şi la adulţi, simptomele depresiei variază de la uşoare la severe şi de la o persoană la alta. Depresia poate dura o perioadă lungă de timp şi poate avea o evoluţie ciclică, cu perioade de boală urmate de perioade fără semne. Depresia cronică, forma medie denumită şi distimie, apare atunci când un copil se simte înfrânt cea mai mare parte a timpului, timp de un an sau mai mult. Atât forma medie cât şi forma gravă a depresiei pot fi tratate cu eficienţă deşi până de curând se credea că numai adulţii suferă de depresie în timp ce copiii şi adolescenţii nu. Acum se ştie că până şi copiii mici pot avea forme grave de depresie ce necesita tratament pentru vindecare. Oricum, simptomele depresiei la copil şi adolescent sunt greu de recunoscut. Simptomele variază de la plictiseală la dureri abdominale şi pot fi confundate cu simptome ale altor afecţiuni. Mulţi copii şi adolescenţi care suferă de depresie nu primesc, tocmai din această cauză, tratament adecvat, pentru că simptomatologia nu este recunoscută. Astfel, variaţii ale stării sufleteşti şi schimbări emoţionale cauzate de depresie pot trece neobservate, considerate neimportante sau atribuite creşterii normale. Depresia adolescentului, apropiată ca manifestări de cea a adultului (anxietate, sentiment de inferioritate, stare de spirit tristă), diferă de aceasta printr-o mai mică inhibiţie, printr-o atitudine mai mult distantă decât umilă, un sentiment de gol şi de abandon mai curând decât de decădere. De altfel, o stare depresivă se poate ascunde sub niste simptome înşelătoare (depresie mascată): tulburări de comportament (fugă, mânie, gust morbid pentru risc), anorexie, bulimie; adolescentul se poate plânge de dureri (curbături, dureri de cap, de stomac) şi/sau poate avea probleme la învăţătură. Principalele complicaţii ale depresilor adolescentului sunt psihoza (schizofrenia, psihoza maniacodepresivă) şi mai ales trecerea la acţiune (delincvenţa, toxicomanie, sinucidere). Tratamentul în acest caz nu va trebui să se limiteze la administrarea de substanţe psihotrope (antidepresive, anxiolitice), care riscă să provoace o dependenţă. În majoritatea cazurilor, psihoterapia va aduce adolescentului aprofundarea a ceea ce el caută, ajutându-l în mod eficace în maturizarea lui şi în a se accepta pe sine.
Aici ne putem pune nişte întrebări esenţiale: “Oare când au încetat copilăria şi adolescenţa să fie acel tărâm al inocenţei, vieţii fericite, ocrotite şi lipsite de griji? Este de vină presiunea pusă pe tineri de către părinţi, şcoală şi societatea din ce în ce mai competitivă? În ce măsură cauzele şi mecanismele depresiei la adolescenţi sunt similare cu cele ale adultului? În con¬diţiile în care studiile de evaluare a tratamentului sunt făcute în majoritatea ca¬zu¬rilor pe adulţi, câte dintre medicamentele respective pot fi ¬utilizate şi în ¬terapia ¬adolescenţilor?”
Fireşte, schimbările şi tristeţea sunt sentimente normale, dar evenimente nefericite sau stresante, cum sunt pierderea unei rude, moartea unei fiinţe iubite, probleme familiale sau destrămarea unei relaţii, presiuni constante pentru obţinerea performanţelor şcolare, eşecul la un examen deci stresul, traumele şi abuzurile (fizice, psihice, sexuale) derulate în prezent sau în trecut ori asistarea la violenţe, hărţuirea din partea colegilor de şcoală sau părinţi severi produc tristeţe şi pot contribui la instalarea depresiei. Depresia însă reprezintă o stare de tristeţe şi deznădejde care persistă un timp mai lung (peste două săptămâni), se asociază cu alte simptome specifice şi ajunge să interfereze cu viaţa de zi cu zi, cu existenţa normală, funcţională (familială, socială, şcolară) a adolescentului, afectând gândirea, emoţiile, comportamentul.
Aproape necunoscută la copii în urmă cu 30 de ani, rata depresiei a crescut dramatic în rândul adolescenţilor şi chiar al copiilor. Astfel, se consideră că, în pre¬zent, 5% dintre adolescenţi şi 2% dintre copii suferă de depresie iar 10-15% prezintă simptome de depresie la un moment dat. Acestea sunt numai datele oficiale, dar probabil numă¬rul cazurilor nediagnosticate şi netratate este mult mai mare.
Deasemenea rata suicidelor a crescut cu mai mult de 200% în ultima decadă. Studiile recente au arătat că mai mult de 20% din adolescenţi au probleme emoţionale şi o treime din adolescenţi primesc îngrijiri psihiatrice pentru depresie. Ceea ce nu conştientizează lumea este că majoritatea adolescenţilor care suferă de depresie pot fi trataţi cu ajutorul psihologului şi cu o susţinere corespunzătoare a familiei. Se consideră că depresia este cea mai des întâlnită boală cu care se confruntă psihologii în ultima perioadă şi afectează aproximativ 8 milioane de oameni din America de nord. Un alt studiu statistic relevă faptul că adulţii cu probleme psihiatrice sunt de 20 de ori mai predispuşi să moară în urma unui suicid decât adulţii fără probleme psihiatrice. S-a observat ca depresia majoră, incluzând dezordinea bipolară la nivel afectiv, apare cel mai des la vârsta adolescentină şi efectele sale duc mai târziu la mortalitate. Suicidul la adolescenţi este responsabil pentru moartea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, aceşti tineri suferind şi de boli cardiovasculare sau de cancer. În rândul tinerilor adolescenţi depresia este foarte des întâlnită, ducând la dificultăţi enorme la şcoală, la locul de muncă şi în viaţa personală. Toate aceste tulburări se reflectă mai târziu în de adult.
Depresia este o tulburare a dispoziţiei (stării sufleteşti) care determină copilul şi adolescentul să se simtă trist sau să fie irascibil o perioadă lungă de timp. O persoana tânără care este deprimată nu se mai bucură de şcoală, joacă şi compania prietenilor şi poate fi lipsită de energie sau poate avea alte simptome.
Copiii şi adolescenţii cu depresie au frecvent şi alte tulburări precum anxietate, tulburări de comportament asemănătoare cu hiperexcitabilitatea (hiperactivitate) cu deficit de atenţie, tulburări de alimentaţie şi ale procesului de învăţământ precum şi serioase tulburări de comportament (comportament dezordonat). Aceste manifestări pot apărea înainte de a fi diagnosticată depresia la copil. În trecut se considera că depresia este "în minte" şi că o persoană cu depresie este capabilă să se însănătoşească de la sine. La ora actuală se ştie că depresia este o afecţiune care necesită tratament şi nu este un viciu sau o slăbiciune. Anii copilăriei şi adolescenţei pot fi dificili pentru copiii cu depresie şi membrii familiei, în special atunci când boala nu este tratată. Netratată, depresia severă poate să dureze un an sau chiar mai mult. Depresia severă sau prelungită poate genera probleme precum dificultate în împrietenirea cu alte persoane şi menţinerea prieteniei, dificultăţi la şcoală, consumul de droguri, comportament suicidar şi alte probleme care se pot prelungi şi la maturitate. Trebuie din această cauză apelat la ajutor de specialitate dacă parinţii constată prezenţa comportamentului depresiv la copil.
Depresia a fost foarte mult timp subestimată printre adolescenţi, deoarece mulţi au afirmat că stările depresive nu sunt stabile în această perioadă. Câteva motive ce susţin această părere ar putea fi probleme de comportament (fuga de acasă, delictele etc.) sau problemele aşa zis funcţionale (oboseală, nervozitate etc.) până la probleme şcolare, alimentare sau tulburări ale somnului şi diverse dependenţe.
II. Cauze. Simptome. Diagnostic. Tratament
Depresia în copilărie sau adolescenţă se poate dezvolta treptat sau poate apărea brusc. Copilul poate părea mai degrabă irascibil decât trist, plictisit sau deznădăjduit. Anturajul copilului poate observa lentoarea în mişcări, insomnia sau agitaţia. Copilul poate fi autocritic sau poate avea sentimentul că cei din jur sunt prea critici faţă de el. Aceste simptome de depresie sunt adesea subtile la început. În acest stadiu este dificil de asociat simptomele cu depresia şi este greu de crezut că este vorba despre depresie la copil.
Depresia poate transforma foarte mult viaţa unei persoane: aceasta influenţează apetitul, somnul, gândirea şi trăirile celui afectat şi nu numai. Unii depresivi pot ajunge să îndepărteze toate persoanele dragi din jurul lor, să refuze orice formă de comunicare şi uneori să se izoleze complet.
Pe lângă simptomele medicale şi probleme¬lor şcolare sau sociale, apare cea mai gravă complicaţie a depresiei şi anume suicidul. În general, adolescenţii au o atitudine destul de veselă, le place să fie înconjuraţi de prieteni şi nici nu le trece prin cap ideea de a renunţa la viaţă. Într-adevăr, este un risc ce nu poate fi minimalizat şi statisticile în acest sens sunt teri-fian¬te. Aproximativ 90% dintre sinuciderile adolescenţilor au drept cauză depresia. Anual, în SUA se înregistrează 5.000 de sinucideri în rândul tinerilor între 14 şi 24 de ani şi aproape 500.000 de tentative de acest fel. În anul 2000, sinuciderea a fost a patra cauză de moarte la copiii între 10 şi 14 ani şi a treia în rândul celor cu vârste între 15 şi 24 de ani. Existenţa unei tentative în antecedente ridică riscul de sinucidere. Ca şi la adulţi, în rândul copiilor se înregistrează mai multe tentative de sinucidere la fete, dar o rată mai mare de sinucideri fi¬na-lizate în rândul băieţilor. La fete, depresia creşte de 12 ori ris¬cul suicidar şi existenţa unei alte tentative de trei ori. La bă¬ieţi, existenţa unei tentative creşte riscul de sinucidere de 30 de ori. Depresia netratată poate duce la sinucidere. Semnele de atenţie pentru sinucidere se modifică odată cu vârsta. Semnele de atenţie pentru sinucidere la copil şi adolescent includ preocuparea pentru moarte şi sinucidere sau încetarea recentă a relaţiilor de prietenie.
Mulţi copii cu depresie au simptome de anxietate (nelinişte) cum ar fi: îngrijorarea permanentă şi nefondată şi teama separării de un părinte. Câteodata aceste simptome apar înainte ca depresia să fie diagnosticată. Alte simptome mai puţin întâlnite pot să apară la copiii cu depresie severă precum auzul unor voci care nu sunt reale (halucinaţii auditive) sau convingerea oarbă într-o idee falsă (iluzie, mânie). Halucinaţiile sunt mai comune în copilărie în timp ce iluziile sunt mai comune în adolescenţă.
Diferenţierea între diversele dispoziţii normale şi simptomele depresiei este de multe ori dificilă. Sentimentele ocazionale de tristeţe şi irascibilitate sunt normale. Ele permit copilului să înţeleagă mâhnirea şi să facă faţă obstacolelor din viaţă. De exemplu, mâhnirea adâncă (pierderea grea) este un răspuns normal la o pierdere cum ar fi moartea unui membru al familie, a animalului de companie, pierderea unui prieten sau divorţul părinţilor. După o pierdere grea, copilul poate să rămână trist pentru o perioadă lungă de timp. Cu toate acestea, dacă aceste emoţii nu dispar după o perioadă de timp şi încep să interfereze cu viaţa personală a tânărului, copilul poate dezvolta simptome ale tulburării de dispozitie cum ar fi depresia sau tulburări distimice (depresie de gravitate medie pe perioadă îndelungată) care necesită tratament.
Aproximativ 15% dintre copiii şi adolescenţii diagnosticaţi cu depresie dezvoltă tulburări bipolare (prezenţa simptomelor contradictorii: alternanţă între depresie şi bună dispoziţie exagerată). Copiii sau adolescenţii cu tulburări bipolare au manifestări extreme ce alternează între depresie şi accese maniacale (copiii sunt plini de energie, agitaţi sau irascibili). Însă în depresie pot fi întâlnite simptome comune şi altor afecţiuni, ceea ce face ca uneori să fie dificilă diferenţierea depresiei de tulburările bipolare. Este obişnuit ca un copil diagnosticat cu tulburari bipolare să fie prima dată diagnosticat cu depresie pentru ca după primul episod maniacal să fie diagnosticat cu tulburări bipolare. Deşi depresia face parte din tulburările bipolare, acestea necesită tratament diferit. Ca şi depresia, tulburările bipolare pot fi familiale, de aici necesitatea ca familia să înştiinţeze medicul despre faptul că în familie există şi alte cazuri de tuburări bipolare.
În adolescenţă este timpul emoţiilor, labilităţilor emoţionale, a introspecţiilor şi a sensibilităţilor accentuate. Este o vreme a rebeliunii şi a experimentelor comportamentale.
Psihoterapeuţii trebuie să identifice simptomele depresiei şi să trateze boala.
Confidenţialitatea între medic şi pacient trebuie să fie asigurată, dar nu în cazul în care părinţii sunt implicaţi în tratament. Tânărul deprimat are nevoie înainte de toate să-şi reconstruiască imaginea pozitivă despre sine, rolul părinţilor fiind unul esenţial, cu condiţia să-şi dea seama că acel copil a crescut. Ei pot să-i redea încrederea în sine oferindu-i mai multă libertate şi unele responsabilităţi, fără a-l judeca prea repede şi aspru sau a-i respinge din start proiectele. Adolescentul deprimat are nevoie să simtă atenţia şi afecţiunea părinţilor. Părinţii sunt principalii aliaţi în reuşita tratamentului. Trebuie acordată atenţie mare, fiindcă simptomele de depresie nu sunt întotdeauna fizic evidente, cuantificabile, clare, ele depind de vârsta, caracterul, personalitatea copilului. Rolul părintelui este foarte important în acest caz. Nimeni nu poate cunoaşte copilul aşa cum îl cunoaşte un părinte atent. Orice schimbare de comportament sau dispo¬zi¬ţie, mai ales dacă persistă peste două săptămâni, trebuie să re¬prezinte un semnal de alarmă. Trebuie stat de vorbă cu copilul, discutat despre trăirile şi problemele lui, nu trebuie minimalizate evenimentele din viaţa lui (de cele mai multe ori întâmplări simple capătă accente dramatice pentru un adolescent) şi sub nici o forma nu trebuie ridiculizat.
Orice stare de tristeţe, apatie, oboseală, iritabilitate, plâns, manifestată în cea mai mare parte a zilei, timp de peste două săptămâni, absenţe ori scăderea performanţelor şcolare, izolarea socială, neglijenţa fizică trebuie să ridice semne de întrebare şi nu trebuie manifestată ezitare în a cere ajutor medical. Mai mult, este indicata solicitatarea ajutorului de urgenţă dacă adolescentul intenţionează să se sinucidă sau îşi face rău în vreun fel, ori dacă a avut o tentativă eşuată în acest sens (uneori acestea se pot repeta destul de rapid). E adevarăt că există şi situaţii în care simptomele pot dispărea spontan, în 6-12 luni, dar cu şanse mari de a reapărea. Din pă-cate, nu putem preveni depresia. Deaceea este recomandată părinţilor o relaţie apropiată cu copilul, petrecerea de timp împreună, discuţii dese şi urmărirea comportamentului; înconjurarea adolescentului cu dragoste, oferirea unui climat de siguranţă şi stabilitate, fară presarea în obţinerea rezultatelor şcolare; asigurarea unui regim de viaţă sănătos: o alimentaţie naturală, somn suficient, activităţi sportive sau hobby-uri care să îi facă plăcere, mai ales dacă există cazuri de rude cu depresie. Persoanele depresive au nevoie de ajutor. Depresia trebuie privită ca orice altă boală care are nevoie de tratament. Imediat ce părintele a observat schimbări negative la copilul său şi îi este imposibil să găsească rezolvare, este indicat să ceară ajutorul unui specialist în psihoterapie. În functie de stadiul depresiei de care suferă adolescentul, medicul poate să recomande administrarea unui tratament medicamentos sau poate să apeleze doar la ajutorul şedinţelor de terapie. Esenţial este faptul că pacientul trebuie să meargă la psihoterapeut în timp util, pentru ca vindecarea lui să se facă mai rapid. În unele cazuri se ajunge la tratament şi cu patile, situaţie în care nu trebuie respinse antidepresivele şi şedinţele de pishoterapie de 2-3 ori pe săptămână timp de câteva luni sau chiar ani, pentru a-i permite pacientului să refuleze. Un părinte este raspunzator pentru derularea tratamentului. Dozele trebuie ajustate des, deaceea trebuie menţinută legătura cu medicul. Deasemenea este important ca bolnavul să-şi ia medicamentele în dozele stabilite şi la timp, pentru a reduce riscul reacţiilor adverse. Tratamentul nu se întrerupe fără avizul medicului, indiferent de evoluţia bolii, mai mult se ia în considerare că în primele săptămâni de terapie riscul suicidar creşte şi de aceea copilul trebuie supravegheat atent iar la cea mai mică suspiciune intervenţia medicului poate fi utilă, pentru a ajusta doza, schimba medicamentul ori a îl asocia cu altul. Diagnosticul poate cere mai mult decât o singură întâlnire psihoterapeut – pacient şi nu este un proces care poate fi întrerupt.
Tristeţea cronică poate fi caracterizată prin purtarea de haine ce au culoare neagră, prin scrierea de poezie cu teme morbide sau prin ascultarea unui tip de muzică caracteristic stărilor depresive. Se pot manifesta tulburări ale somnului prin coşmare, privitul la televizor toată noaptea, dificultăţi în trezirea de dimineaţă sau dormitul toată ziua. Alte caracteristici ale depresiei sunt pierderea concentrării şi gândire înceată cu pierderea poftei de mâncare ce poate degenera în anorexie sau bulimie. Depresia adolescentină poate prezenta, de asemenea, un comportament agresiv şi poate determina consumul de alcool în mod abuziv.
Cu toate acestea, problemele depresive la adolescenţă au consecinţe negative atât asupra celor afectaţi cât şi asupra anturajului acestora: eşecul şcolar, comportamentul suicidal, dificultăţile de relaţionare, problemele psihice frecvente au influenţe asupra vieţii adulte ulterioare. În al doilea rând, în ultimii 30 de ani s-a observat o scădere din ce în ce mai mare a vârstei la care apar primele episoade depresive. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât nu există o patologie depresivă în adolescenţă, unii au crize sistematic şi le pot resimţi la un moment dat, apoi să le treacă, dar alţii pot avea o stare permanentă de disconfort.
Se ştie că adolescenţii obişnuiesc să aibe relativ frecvent manifestări emoţionale de genul celor prezentate pâna acum, însă mulţi consideră aceste schimbări afective normale vârstei şi îl caracterizează pe cel care le are simplu, ca fiind deprimat. În sine, aceste stări nu au nimic rău, însă când sentimentul de a nu reuşi nimic, amestecat cu lipsa încrederii în sine şi cu un anumit pesimism persista timp îndelungat adolescentul nu mai poate scăpa de aceste stări. Problema este că un adolescent un pic trist, un pic revoltat, un pic plictisit sau pasionat de ceva considerat “anormal” nu este considerat de mediul înconjurător ca fiind depresiv. În aceste condiţii o depresie incipientă poate trece neobservată.
Aşadar se observă la depresivi o slăbire a performanţelor fizice şi mentale, urmate de sentimentul devalorizării iar plăcerea şi dorinţele dispar, precum şi planurile de viitor. Există o plictiseală permanentă datorată faptului că timpul pare să treacă prea lent, adolescentul se închide în cameră fiind conştient de treaba pe care o are de făcut, dar neavând chef să înceapă nimic. Aceste inhibiţii acţionează şi asupra vieţii sociale: nu se mai întâlneşte cu prietenii şi se izolează de fraţi şi/sau surori. Apar sentimente că nimic nu mai are sens, care pot dura câteva săptămâni, caz în care devine depresie cronică. Un depresiv nu ştie cum să-şi comunice stările, se exprimă mai degrabă prin comportamentul său decât prin cuvinte. Deaceea trebuie să fim atenţi la schimbările bruşte ale adolescenţilor la şcoală, în alimentaţie sau somn.
În concluzie din cele spuse mai sus putem distinge trei tipuri de depresie:
Depresia majoră – simptomele apar brusc şi se menţin luni sau ani de zile;
Tulburările distimice – durează uneori ani de zile, uitând chiar cum e să te simţi bine;
Psihoza maniaco-depresivă (tulburările bipolare) – persoana alternează între perioade de depresie şi perioade de mânie iar simptomele sunt fie bruşte fie treptate.


Bibliografie

Lucrari de referinta:
1. Boukris Sauveur, L’adolescence de A à Z”, Jacques G. Trancker, Paris, ianuarie 1997
2. Braconnier Alain, Daniel Marcelli, L’adolescence aux mille visages (nouvelle edition, revue et augumentee), Edition Odile Jacob, Paris, ianuarie 1998

Web:
1. http://parinti.acasa.ro/adolescenti/ce-sa-faci-daca-adolescentul-sufera-de-depresie-12264.html, 16.03.2011, 23:08
2. http://parinti.acasa.ro/adolescenti/semne-de-depresie-la-adolescenti-10404.html, 16.03.2011, 23:09
3. http://www.jurnalul.ro/viata-sanatoasa/medicul-de-familie/depresia-la-adolescenti-556207.html, 16.03.2011, 23:04
4. http://www.medicultau.com/sanatatea-familiei/enciclopedie-a-sanatatii/sanatatea-copiilor/puneti-sub-microscop-depresia-adolescentului.php, 16:03.2011, 23:00
5. http://www.scribd.com/doc/11557200/Sa-Intelegem-Bolile-Psihice, 29.03.2011, 23:21
6. http://www.sfatulmedicului.ro/Depresia-tristetea-patologica/depresia-adolescentina_42, 16.03.2011, 22:56
7. http://www.sfatulmedicului.ro/Depresia-tristetea-patologica/depresia-la-copil-si-adolescent_17, 16.03.2011, 22:57
8. http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/depresie-la-adolescent_3093, 16.03.2011, 22:55