duminică, 14 iulie 2013

Cine vrea sa cumpere produse Oriflame sau sa devina reprezentant este rugat sa ma contacteze! Castiguri garantate in bani si/sau cadouri.

luni, 15 aprilie 2013

Recenzie oferta www.CoolBuy.ro „Trattoria Verdi - Universitate: Pizza sau Paste sau Fel de Baza, la Alegere + Desert, pentru 2 Persoane!”



     Am avut astăzi plăcerea de a merge pentru prima oară la vestita Trattoria Verdi, în buricul Bucureştilor, la Universitate. Locaţia este foarte bine aleasă, deşi nu se vede de pe bulevard este foarte uşor de mers pe lângă Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu) până la CinemaPro, care de altfel are o firmă imposibil de ratat. În caz că aveţi încă nelămuriri: este foarte uşor de ajuns de oriunde cu metroul, pe magistrala principală, până la staţia Universitate, iar din pasaj se iese pe la Muzeul de Istorie şi prima stradă pe dreapta este Ion Ghica, unde colţ cu Str. Toma Caragiu, la nr.3, se află pizzeria-restaurant italian.

    Acestea fiind lămurite, putem discuta în fine despre atmosfera de Italie veche ce te întâmpină imediat ce treci de sperietura semnului „Acum s-a închis”, care aparent se răsuceşte de fiecare dată când deschide cineva uşa de la intrare, pretext foarte bun pentru a se băga în seamă şeful de sală şi a-şi cere scuze. La prima vedere: un local dezamăgitor de gol pentru ora prânzului te face să te gândeşti un pic asupra localului în care tocmai ai intrat. Dacă ai în schimb o minimă cultură cinematografică, ajungi să te bucuri foarte repede de priveliştea pe care o ai asupra pereţilor ticsiţi de tablouri din istoria filmului italian şi nu numai, întrebându-te totuşi ce caută acele viori ataşate pereţilor. Scaunele căptuşite cu piele neagră se dovedesc, ulterior, a fi foarte confortabile şi a se asorta de minune cu pereţii alb-gălbui, care dau un aer de eleganţă atmosferei completate de Andrea Bocelli, Laura Pausini sau Eros Ramazzotti. Pentru cârcotaşi am putea adăuga faptul că le-ar trebui nişte draperii, deoarece lumina de la miezul zilei strică aerul de local al mafiei anilor 40, însă dacă vrei să te mândreşti cu compania, să te vadă toata ţara la masă cu iubitul tău minunat, care te devorează din priviri, ferestrele mari şi goale sunt tocmai potrivite.

    Cât despre mâncare... mi-a şoptit o păsărică cum că pizza ar fi buna, dar blatul subţire şi crocant în combinaţie cu un cuţit nu foarte bine ascuţit şi cu suportul de farfurii, care alunecă pe blatul mesei maronii lăcuite, nu fac o combinaţie foarte bună. Dar poate, dacă tot suntem în această perioadă, unii preferă să ţină post. Aceştia ar fi bine să încerce o porţie de penne primavera delicios asezonate cu usturoi. Nu vă recomand această soluţie de rezervă dacă vă este foarte foame, deoarece porţia (desi gustoase pastele cu legume) este destul de mică. În schimb, domnişoarele pot prefera această variantă însoţită de un pahar de fructe glace, care este de fapt denumirea pompoasă pentru salată de fructe fără frişcă şi alcool. Pentru domni sau pentru cele mai puţin preocupate de numărul caloriilor, oferta CoolBuy Deals cuprinde un tiramisu clasic. Şi aici există încă un „dar”. Nu ştiu când a fost făcut sau unde a fost ţinut însă bucaţica de tiramisu a leşinat de la masa bucatarului şef până la masa noastră... măcar avea gust bun.

    Una peste alta, dacă nu nimeriţi în salonul de nefumători unde fumează cineva de-al casei, s-ar putea să aveţi parte de nişte preparate culinare alături de care puteţi savura o limonada la 12 lei, un Nestea la 0.33l de 7 lei sau o apa plată de 330 ml la acelaşi preţ. Poftă bună!