Definiţii. Generalităţi (Simion Ioana)
Nimeni nu ştie exact când, unde şi cu ce ocazie a fost redactat primul comunicat de presă. Se pare că datează de foarte multă vreme şi a ajuns în timp să fie utilizat şi apreciat atât de reprezentanţii biroului de presă, cât şi de jurnalişti, deoarece con¬stituie un instrument prin care o organizaţie poate să aducă la cunoştinţă presei - şi prin ea publicului - informaţii legate de activitatea ei iar reprezentanţii presei pot obţine anumite date, din sursă sigură, fără a mai depune efortul documentării proprii.
Comunicatul, în general, reprezintă astfel o comunicare publică de masă, difuzată prin mass-media, cu caracter informaţional sau propagandistic, privitoare la evenimente de importanţă majoră (ex.: comunicat de război). În ceea ce priveşte comunicatul de presă, acesta se foloseşte în Relaţii Publice şi este un material de mici dimensiuni prezentat presei de un agent care vrea să promoveze interesele unui client , dar în mod diferit de publicitate iar deoarece seamănă cu o ştire, prin elementul de noutate, nu trebuie confundat nici cu aceasta.
În opinia lui Cristian Florin Popescu: “Comunicatul de presă poate să conţină o reacţie, o dezminţire, un balon de încercare. Poate fi parte în publicity, în community relations. Singura deosebire (destul de vagă) faţă de declaraţia de presă constă în aceea că, invariabil, comunicatul de presă apare din iniţiativa sursei, a instituţiei.”
Trebuie precizat faptul că pentru a câstiga competiţia cu celelalte mesaje care bombardează zilnic redacţiile mass media şi opinia publică stilul comunicatului trebuie să corespundă stilului jurnalistic, clar, concis, neutru, fără figuri de stil, factual etc. Textul trebuie să conţină paragrafe scurte, de 3-4 fraze, formate din 15-20 de cuvinte cu verbe la diateza activă. O aranjare bună în pagină presupune ca textul să fie scris la 2 rânduri, pentru a lăsa loc indicaţiilor tipografice, ceea ce înseamnă ca textul să aibe cel mult doua pagini a câte 25 de rânduri. El se scrie doar pe o parte a foii şi se lasă margini de 2 cm, pentru adnotări şi prescurtări. Deasemenea, dacă este necesară evidenţierea anumitor pasaje, acestea nu trebuie subliniate ci scrise cu italice. Pentru ca un comunicat de presă să fie uşor de folosit de către un jurnalist cifrele trebuie folosite doar pentru date, adrese sau preţuri, restul informaţiilor numerice fiind bine să fie scrise cu litere. Dacă există alte indicaţi acestea sunt scrise lângă numărul paginii, pentru a fi vizibile şi pentru a se vedea cu uşurinţă dacă se întind pe mai multe pagini sau dacă s-a pierdut vreo pagină. Tot pentru uşurarea vizibilităţii, persoanele de contact se trec în partea de jos sau în partea de sus a paginii iar la terminarea materialului dat spre publicare este indicat să se scrie: “sfârşit”, “final”, “încheiere” sau să se pună un asterix.
Acestea fiind spuse, pentru Frederic Antoine: “Comunicatul de presă nu este decât adaptarea mediatică a străvechii pasiuni de a transmite informaţiile prin scris. El este scrisoarea în epoca media.”
Astfel comunicatul de presă vizează publicul direct sau indirect, prin jurnalist. El poate fi prezentat oral, de un purtător de cuvânt, în cadrul unei conferinţe de presă şi apoi transmis sub forma scrisă instituţiilor presupus interesate. În acest sens Bland (1998, 84-85) considera că doar o zecime dintre comunicatele de presă ajung să fie publicate, din cauza faptului că ele fie nu contin elemente de noutate, fie sunt scrise necorespunzător, fie nu sunt adresate celor mai potrivite publicuri-tintă.
Comunicatul de presă în perioada de criză (Stanciulescu Simona)
Una dintre multiplele definiţii ale crizei este “CRÍZĂ 1. Manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă). 2. Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanșare bruscă a unei boli sau apariția unui acces brusc în cursul unei boli cronice. Criză de apendicită. Tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium.” (cf. D.E.X online)
Aceste fenomene complexe numite crize pot afecta întregul ansamblu social, fie anumite sectoare (viața economică, sistemul politic, relațiile internaționale și culturale etc.). Sunt definite ca și fenomene de întrerupere a funcționării normale a unei organizații și ca moment de blocare sau de proastă organizare a schimbului de informații între mediul intern și extern.
În perioada de criză timpul este esențial. Mass-media aduc permanent în atenția opiniei publice organizații care se confruntă cu situații de criză. Presa este mai atrasă de evenimentele „nefericite" decât de cele curente, deoarece aceste fapte au un potențial mai mare de emoționare și implică mai multe categorii de oameni (victime, familiile lor, vecini și colegi, autoritați, factori politici), în situațiile de criză, conducerea organizației este preocupată de măsurile de urgența și de aceea, e puțin dispusă să sprijine munca jurnaliștilor, de căutare a informațiilor. Lipsa de interes sau eforturile depuse pentru a întârzia publicarea unor știri îi vor determina pe jurnaliști să facă apel la alte surse (de obicei mai puțin informate) sau să se pronunțe deschis împotriva organizației; sprijinirea lor în aceasta activitate atrage încre-derea și înțelegerea presei, devenind un factor de limitare a efectelor negative ale crizei. Organizația trebuie să fie prima care vorbește despre cele întamplate, să redacteze și să trasmită urgent presei un comunicat. Acesta are rolul de a informa jurnaliștii despre situația creată și despre deciziile care au fost deja luate. Un comunicat rapid arată presei deschiderea față de comunicarea cu mass-media, fiind un plan de temperare a setei de cunoaștere a jurnaliștilor până la terminarea investigațiilor asupra evenimentului, este o modalitatea a companiei de a masca, poate, adevăratele evenimente și de a aplana eventualele reacții.
Potrivit lui Ten Berge comunicatul de presă trebuie să conțină :
O presentare, pe scurt, a evenimentelor;
Precizarea locului și a momnentului când s-a petrecut;
Precizarea numărului (estimativ) al victimelor sau a pagubelor produse;
Precizarea modului și a măsurii în care organizația este responsabilă pentru situația de criză;
Prezentarea modului în care se preconizează rezolvarea problemelor, măsurilor care au fost deja luate;
Informații desprea ancheta în curs și despre instituțiile oficiale implicate;
Numele persoanei care conduce echipa de management al crizei și o declarație a acesteia (exprimă regretul, își asumă raspunderea etc.).
M. Regester și J. Larkin recomandă ca același comunicat să fie trimis și instituțiilor care sunt implicate în rezolvarea crizei: poliția, spitalele, pompierii etc. Astfel, aceste instuții vor avea informații despre eveniment și va exista o concordanță a versiunilor trasmise presei de către actorii implicați direct sau indirect în criză.
Comunicatele de presă trebuie difuzate des și rapid pe toată durata desfășurării crizei. După comunicatul inițial de presă vor fii trasmise, în funcție de situația creată și în funcție de context, comunicate ulterioare de presă, care au ca scop informarea sitematică a publicului și menținerea comunicării la nivelul desfășurării evenimentelor și al evoluției crizelor (mesajele să țină pasul cu faptele).
Anexă (Agusoaei Alexandru)
Ştire Jurnalul Naţional:
“Aeronava va decola la ora 18:00 de pe aeroportul internaţional Henri Coandă, cu destinaţia Tokyo, a anunţat MAE român într-un comunicat. Ministerul coordonează pregătirile pentru repatrierea cetăţenilor români şi are aprobare de survol în acest scop. De asemenea, MAE face apel la familiile românilor din Japonia să transmită rudelor informaţiile ce privesc punctul de întâlnire de pe aeroportul nipon Narita, de unde cetăţenii noştri se vor îmbarca sâmbătă, până la ora 11:00, ora locală. Decolarea de pe Narita e prevăzută la ora locală 15:20.
Guvernul român suportă o jumătate din costurile biletelor de călătorie pentru această cursă specială, iar cetăţenii români care părăsesc Japonia, diferenţa, atât pentru adulţi, cât şi pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 14 ani. Cei mai mici de un an beneficiază de gratuitate, a mai precizat MAE român.
MAE recomandă în continuare cetăţenilor români aflaţi în Japonia să se înscrie în Registrul Unic al Ambasadei României în Japonia, astfel încât să fie în permanenţă informaţi în legătură cu posibilităţile de asistenţă consulară şi cu situaţia din zonă. Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care solicită informaţii să transmită toate datele lor de identificare şi detalii cât mai exacte despre persoanele căutate (adresa, e-mail, numere de telefon disponibile etc.) prin Internet, la adresele de e-mail: consular@ambrom.jp; office@ambrom.jp.
Cetăţenii români sau familiile acestora pot contacta Ambasada României la numărul de telefon +81.334.79.03.11 şi celula de criză din cadrul Departamentului Consular al MAE, la numărul de telefon +40.21.319.21.37 sau la adresa de e-mail: drco@mae.ro.”
Repatrierea cetăţenilor români din Japonia:
“Tip:
Comunicat de presă
Data:
03/18/11
O aeronavă TAROM va decola astăzi, 18 martie 2011, ora 18.00, de pe aeroportul internaţional Henri Coandă, cu destinaţia Tokyo, pentru a efectua un zbor special, în vederea repatrierii cetăţenilor români, care au solicitat în mod expres acest lucru.
Ministerul Afacerilor Externe coordonează pregătirile necesare pentru repatrierea cetăţenilor români şi a obţinut autorizaţiile de survol necesare în acest scop.
MAE face apel la familiile cetăţenilor români, care se află în Japonia, să transmită rudelor lor informaţiile referitoare la punctul de întâlnire din aeroportul Narita, unde aceştia vor trebui să se prezinte cel târziu sâmbătă, 19 martie, până la ora 11.00, ora locală, pentru formalităţile de îmbarcare.
Plecarea aeronavei de la aeroportul Narita din Tokyo este prevăzută pentru sâmbătă, 19 martie, ora 15.20, ora locală.
Guvernul României va suporta jumătate din costurile biletelor de avion pe această cursă comercială specială, cetăţenii români urmând să acopere cealaltă jumătate, atât pentru adulţi, cât şi pentru copiii cu vârste între 1-14 ani. Copiii sub 1 an vor călători gratuit.
Măsura face parte din planurile de acţiune puse în aplicare de către statul român pentru repatrierea în condiţii de deplină siguranţă a cetăţenilor români aflaţi în zone critice.
MAE recomandă în continuare cetăţenilor români aflaţi în Japonia să se înscrie în Registrul Unic al Ambasadei României în Japonia, astfel încât să fie în permanenţă informaţi în legătură cu posibilităţile de asistenţă consulară şi cu situaţia din zonă. Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care solicită informaţii să transmită toate datele lor de identificare şi detalii cât mai exacte despre persoanele căutate (adresa, e-mail, numere de telefon disponibile etc.) prin Internet, la adresele de e-mail:consular@ambrom.jp; office@ambrom.jp.
Cetăţenii români sau familiile acestora pot contacta Ambasada României la numărul de telefon +81.334.79.03.11 şi celula de criză din cadrul Departamentului Consular al MAE, la numărul de telefon +40.21.319.21.37 sau la adresa de e-mail: drco@mae.ro.”
Bibliografie
Cărţi:
1. Chiciudean Ion, George David, Managementul comunicării în situaţii de criză, Bucureşti, 2011
2. Coman Cristina, Comunicarea de criză: Tehnici şi strategii, Bucureşti, Editura Polirom, 2009
3. Craia Sultana, Comunicare şi mass-media, Bucureşti, Editura Fundaţiei “România de Mâine”, 2006
4. Craia Sultana, Teoria Comunicării: Tehnici de informare şi comunicare, Bucureşti, Editura Fundaţiei “România de Mâine”, 2006
5. David George, Tehnici de relaţii publice, Bucureşti, 2011
6. Popescu Cristian Florin, Dicţionar de Jurnalism, Relaţii Publice şi Publicitate, Bucureşti, Editura Niculescu, 2007
Internet:
1. http://dexonline.ro/definitie/criza, 29.03.2011, 22:25
2. http://www.jurnalul.ro/stiri/externe/cetatenii-romani-din-japonia-sunt-repatriati-572250.html
3. http://www.mae.ro/taxonomy/term/141?page=2
4. http://www.scribd.com/doc/24991081/Comunicatul-de-presa, 22.03.2011, 00:04
5. http://www.scritube.com/jurnalism/COMUNICAREA-CU-PRESA-N-TIMPUL-332461118.php, 28.03.2011, 00:31
6. http://www.scritube.com/jurnalism/LUCRARE-DE-LICENTA-TEHNICI-DE-2031971319.php, 21.03.2011, 23:46
vineri, 27 mai 2011
Tipurile de întreprinderi
Întreprinderea reprezintă o verigă de bază a economiei, în care are loc producerea unor bunuri, executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii conform cerinţelor pieţei. Fiecare întreprindere constituie o unitate distinctă, atât faţă de alte întreprinderi, care aparţin aceleiaşi ramuri sau subramuri, cât şi faţă de cele care aparţin altor ramuri.
Termenul de întreprindere provine din cuvântul francez “enterprise” şi poate fi definit ca o organizaţie autonomă, care îşi asigură existenţa şi devoltarea prin folosirea şi comercializarea unor produse cu scopul de a obţine profit. Întreprindere (de la „a întreprinde”) este o organizaţie, care activează spre atingerea scopului – obţinerea profitului. Pentru realizarea acestui scop se organizează un proces, cu ajutorul căruia poate fi atins acest scop. Întreprinderea presupune existenţa a patru elemente: materie primă, utilaje, muncă şi clienţi, în aceste condiţii există şi întreprinderi care au ca obiectiv comerţul şi serviciile. Întreprinderea constituie componenta fundamentală a economiei. Ea reprezintă veriga de bază cu cele trei funcţiuni şi anume: producţia, vânzarea şi gestiunea.
În sens economic o întreprindere, ca agent economic, indiferent de dimensiune, forma de proprietate şi organizare produce bunuri şi servicii destinate vânzării pe piaţă, scopul fiind obtinerea profitului. Întreprinderea este veriga organizatorică unde se desăvârşeşte fuziunea între factorii de producţie cu scopul obţinerii de bunuri economice în structura, cantitatea şi calitatea impuse de cererea de pe piaţă şi obţinerea unui profit. Întreprinderea suportă costuri corespunzând remunerării factorilor de producţie utilizaţi care trebuie recompensaţi prin rezultatele producţiei sale. Cu alte cuvinte, întreprinderea trebuie să producă o valoare superioară costurilor sale.
Principalele criterii utilizate în literatura de specialitate pentru gruparea pe tipuri a întreprinderilor sunt:
A. După forma juridică: întreprinderea publică; întreprinderea semipublică, cu formele sale concesiunea şi societatea în proprietate mixtă; întreprinderea privată;
B. După scopul înfiinţării şi modul de funcţionare: regii autonome; societăţi comerciale, de stat sau particulare (private); organizaţii non-profit, create în scopul sprijinirii unor activităţi de natură socială, educaţională, religioasă sau alte asemenea servicii necomerciale, fără a se urmări obţinerea profitului;
C. După numărul proprietarilor şi modul de constituire şi exploatare a patrimoniului: întreprinderi private individuale, cu variantele întreprindere unipersonala (cu un singur acţionar), întreprindere familială şi întreprinderea cooperatistă; întreprinderi societare, sub forma parteneriatelor (sau societăţilor de persoane) şi a corporaţiilor (sau societăţilor de capitaluri). În ţara noastră, potrivit legii, pot funcţiona următoarele tipuri de întreprinderi societare: societate în nume colectiv (SNC), societate în comandită simplă (SCS), societate în comandită pe acţiuni (SCA), societate pe acţiuni (SA) şi societate cu răspundere limitată (SRL);
D. După apartenenţa naţională: întreprinderi naţionale; întreprinderi multinaţionale;
E. După dimensiuni: întreprinderi mari; întreprinderi mici şi mijlocii, respectiv: micro-întreprinderi cu 1-5 angajaţi, întreprinderi mici cu 6-20 angajaţi şi întreprinderi mijlocii cu 21-150 angajaţi;
F. După “forţa conducătoare”, care defineşte profilul activităţii unei organizaţii, distingem: organizaţii axate pe produs; organizaţii axate pe profit; organizaţii axate pe personal; organizaţii axate pe client; organizaţii caritabile, etnice şi religioase.
În continuare voi detalia tipurile de întreprinderi de la punctual C şi anume cele prevăzute în Legea 31/1990 ca fiind întreprinderi societare. În raport cu o serie de elemente (număr de asociaţi, răspunderea asociaţilor, modul de conducere, titlurile emise) societăţile se constituie conform Legii 31/1990 sub diferite forme:
1. Societatea în nume colectiv (SNC) este o societate de persoane în care obligaţiile sociale sunt garantate de toţi asociaţii cu întregul lor patrimoniu astfel încât patrimoniul şi persoana asociatului devin componente ale personalităţii juridice şi se formează o firmă socială în care apare numele tuturor asociaţilor.
Aceasta prezintă garantie mare dată de patrimoniu şi asociaţii cu încredere unii în alţii, oferind garanţie terţilor, dar are şi anumite limite cum ar fi numărul redus de asociaţi ceea ce duce, în cazul interdicţiei insolvabilităţii sau morţii unui asociat, la
dizolvarea societăţii iar în cazul falimentului atât societatea cât şi asociaţii sunt declaraţi faliţi, deaceea este improprie mărilor întreprinderi
O primă solutie pentru a dobândi o mai mare capacitate financiară este aşadar societatea colectivă formată din diferiţi asociaţi ce aduc ca aport capitalul lor şi răspund într-o formă limitată cu toate bunurile lor. De fiecare dată când un asociat moare sau se decide să abandoneze, întreprinderea se dizolvă şi trebuie să se formeze din nou.
2. Societatea în comandită simplă (SCS) este tot o societate de persoane în care există însă 2 categorii de asociaţi: comanditarii (responsabilitatea lor este limitată la mărimea aportului social) şi comanditaţii (exploatează capitalul şi răspund nelimitat şi solidar de toate datoriile societăţii).
Au însă şi avantaje permiţând combinarea disponibilului de capital al unei persoane cu aptitudinea altora de al exploata şi deasemenea punerea în valoare a brevetelor şi invenţiilor. Limitele acestui tip de societate sunt faptul că prezintă o anumită responsabilitate, nu are durată mare de funcţionare şi nici capital mare iar dispariţia unui asociat duce la dizolvarea societăţii.
3. Societatea în comandită pe acţiuni (SCA) este o societate de capital divizat în acţiuni pe care asociaţii comanditari le pot vinde, fiind răspunzători în limita acţiunilor deţinute. SCA nu are firmă socială şi se denumeşte prin obiectul societăţii, permite combinarea disponibilului de capital al unor persoane cu aptitudinea altora de al exploata iar acţiunile pot fi vândute sau transmise altor persoane fără ca societatea să se desfiinţeze. Din această cauză nu se foloseşte pentru societăţi cu volum mare de capital şi are credibilitate mai redusă.
Societăţile în comandită sunt formate din două tipuri de asociaţii, colectivele, cu răspundere limitată şi comanditarii, a căror responsabilitate se limitează la aportul de capital. Aceste două tipuri de întreprinderi sunt foarte puţin întâlnite în viaţa de zi cu zi.
4. Societatea pe acţiuni (SA) este deasemenea o societate de capital divizat în acţiuni însă trebuie să aibe minim 5 acţionari, răspunzători numai în limita aportului la capital. Astfel capitalul social este compus din:
→ capital iniţial (numit şi capital-acţiuni);
→ capital obligaţiuni.
Această structură permite constituirea unui capital important ca volum, unde acţiunile sunt transmisibile şi societatea poate funcţiona chiar dacă unii acţionari îşi vând acţiunile. Dificultăţile apar în conducerea societăţii când nu există un deţinător majoritar al acţiunilor.
Societăţile cooperatiste sunt formate din lucrătorii care aduc capitalul necesar, numit fond social. Administraţia şi gestiunea obişnuiesc să fie conduse de aceeaşi asociaţi.
5. Societatea cu răspundere limitată (SRL) este un alt tip de societate de capitaluri cu răspundere limitată la aportul adus cu deosebirea capitalului social, ce nu poate fi mai mic de 2 milioane. Aici aportul social este alcătuit din părţi sociale, numărul de asociaţi neputând fi mai mare de 50 .
În societăţile cu responsabilitate limitată pierderile vor fi suportate doar de capitalul social, adus ca aport de asociaţi, dar ca diferenţă faţă de societăţile anonime, au stabilite anumite limite în transmisia proprietăţii şi marimea companiei. Este o formă pentru întreprinderile mici şi mijlocii care beneficiază de un tratament fiscal mai favorabil decât societăţile anonime.
Bibliografie
1. http://facultate.regielive.ro/cursuri/management/intreprinderea_ca_subiect_si_obiect_de_management-34205.html, 06.04.2011, 22:01
2. http://www.eumed.net/ecorom/VI.%Intreprinderile%20si%20productia/10%20organizarea_intreprinderilor.html, 06.04.2011, 09:57
3. http://www.preferatele.com/docs/marketing/1/-evolutie-si-etape-i11.php, 05.04.2011, 23:20
4. http://www.svedu.ro/curs/ei/c1.html, 06.04.2011, 22:07
Termenul de întreprindere provine din cuvântul francez “enterprise” şi poate fi definit ca o organizaţie autonomă, care îşi asigură existenţa şi devoltarea prin folosirea şi comercializarea unor produse cu scopul de a obţine profit. Întreprindere (de la „a întreprinde”) este o organizaţie, care activează spre atingerea scopului – obţinerea profitului. Pentru realizarea acestui scop se organizează un proces, cu ajutorul căruia poate fi atins acest scop. Întreprinderea presupune existenţa a patru elemente: materie primă, utilaje, muncă şi clienţi, în aceste condiţii există şi întreprinderi care au ca obiectiv comerţul şi serviciile. Întreprinderea constituie componenta fundamentală a economiei. Ea reprezintă veriga de bază cu cele trei funcţiuni şi anume: producţia, vânzarea şi gestiunea.
În sens economic o întreprindere, ca agent economic, indiferent de dimensiune, forma de proprietate şi organizare produce bunuri şi servicii destinate vânzării pe piaţă, scopul fiind obtinerea profitului. Întreprinderea este veriga organizatorică unde se desăvârşeşte fuziunea între factorii de producţie cu scopul obţinerii de bunuri economice în structura, cantitatea şi calitatea impuse de cererea de pe piaţă şi obţinerea unui profit. Întreprinderea suportă costuri corespunzând remunerării factorilor de producţie utilizaţi care trebuie recompensaţi prin rezultatele producţiei sale. Cu alte cuvinte, întreprinderea trebuie să producă o valoare superioară costurilor sale.
Principalele criterii utilizate în literatura de specialitate pentru gruparea pe tipuri a întreprinderilor sunt:
A. După forma juridică: întreprinderea publică; întreprinderea semipublică, cu formele sale concesiunea şi societatea în proprietate mixtă; întreprinderea privată;
B. După scopul înfiinţării şi modul de funcţionare: regii autonome; societăţi comerciale, de stat sau particulare (private); organizaţii non-profit, create în scopul sprijinirii unor activităţi de natură socială, educaţională, religioasă sau alte asemenea servicii necomerciale, fără a se urmări obţinerea profitului;
C. După numărul proprietarilor şi modul de constituire şi exploatare a patrimoniului: întreprinderi private individuale, cu variantele întreprindere unipersonala (cu un singur acţionar), întreprindere familială şi întreprinderea cooperatistă; întreprinderi societare, sub forma parteneriatelor (sau societăţilor de persoane) şi a corporaţiilor (sau societăţilor de capitaluri). În ţara noastră, potrivit legii, pot funcţiona următoarele tipuri de întreprinderi societare: societate în nume colectiv (SNC), societate în comandită simplă (SCS), societate în comandită pe acţiuni (SCA), societate pe acţiuni (SA) şi societate cu răspundere limitată (SRL);
D. După apartenenţa naţională: întreprinderi naţionale; întreprinderi multinaţionale;
E. După dimensiuni: întreprinderi mari; întreprinderi mici şi mijlocii, respectiv: micro-întreprinderi cu 1-5 angajaţi, întreprinderi mici cu 6-20 angajaţi şi întreprinderi mijlocii cu 21-150 angajaţi;
F. După “forţa conducătoare”, care defineşte profilul activităţii unei organizaţii, distingem: organizaţii axate pe produs; organizaţii axate pe profit; organizaţii axate pe personal; organizaţii axate pe client; organizaţii caritabile, etnice şi religioase.
În continuare voi detalia tipurile de întreprinderi de la punctual C şi anume cele prevăzute în Legea 31/1990 ca fiind întreprinderi societare. În raport cu o serie de elemente (număr de asociaţi, răspunderea asociaţilor, modul de conducere, titlurile emise) societăţile se constituie conform Legii 31/1990 sub diferite forme:
1. Societatea în nume colectiv (SNC) este o societate de persoane în care obligaţiile sociale sunt garantate de toţi asociaţii cu întregul lor patrimoniu astfel încât patrimoniul şi persoana asociatului devin componente ale personalităţii juridice şi se formează o firmă socială în care apare numele tuturor asociaţilor.
Aceasta prezintă garantie mare dată de patrimoniu şi asociaţii cu încredere unii în alţii, oferind garanţie terţilor, dar are şi anumite limite cum ar fi numărul redus de asociaţi ceea ce duce, în cazul interdicţiei insolvabilităţii sau morţii unui asociat, la
dizolvarea societăţii iar în cazul falimentului atât societatea cât şi asociaţii sunt declaraţi faliţi, deaceea este improprie mărilor întreprinderi
O primă solutie pentru a dobândi o mai mare capacitate financiară este aşadar societatea colectivă formată din diferiţi asociaţi ce aduc ca aport capitalul lor şi răspund într-o formă limitată cu toate bunurile lor. De fiecare dată când un asociat moare sau se decide să abandoneze, întreprinderea se dizolvă şi trebuie să se formeze din nou.
2. Societatea în comandită simplă (SCS) este tot o societate de persoane în care există însă 2 categorii de asociaţi: comanditarii (responsabilitatea lor este limitată la mărimea aportului social) şi comanditaţii (exploatează capitalul şi răspund nelimitat şi solidar de toate datoriile societăţii).
Au însă şi avantaje permiţând combinarea disponibilului de capital al unei persoane cu aptitudinea altora de al exploata şi deasemenea punerea în valoare a brevetelor şi invenţiilor. Limitele acestui tip de societate sunt faptul că prezintă o anumită responsabilitate, nu are durată mare de funcţionare şi nici capital mare iar dispariţia unui asociat duce la dizolvarea societăţii.
3. Societatea în comandită pe acţiuni (SCA) este o societate de capital divizat în acţiuni pe care asociaţii comanditari le pot vinde, fiind răspunzători în limita acţiunilor deţinute. SCA nu are firmă socială şi se denumeşte prin obiectul societăţii, permite combinarea disponibilului de capital al unor persoane cu aptitudinea altora de al exploata iar acţiunile pot fi vândute sau transmise altor persoane fără ca societatea să se desfiinţeze. Din această cauză nu se foloseşte pentru societăţi cu volum mare de capital şi are credibilitate mai redusă.
Societăţile în comandită sunt formate din două tipuri de asociaţii, colectivele, cu răspundere limitată şi comanditarii, a căror responsabilitate se limitează la aportul de capital. Aceste două tipuri de întreprinderi sunt foarte puţin întâlnite în viaţa de zi cu zi.
4. Societatea pe acţiuni (SA) este deasemenea o societate de capital divizat în acţiuni însă trebuie să aibe minim 5 acţionari, răspunzători numai în limita aportului la capital. Astfel capitalul social este compus din:
→ capital iniţial (numit şi capital-acţiuni);
→ capital obligaţiuni.
Această structură permite constituirea unui capital important ca volum, unde acţiunile sunt transmisibile şi societatea poate funcţiona chiar dacă unii acţionari îşi vând acţiunile. Dificultăţile apar în conducerea societăţii când nu există un deţinător majoritar al acţiunilor.
Societăţile cooperatiste sunt formate din lucrătorii care aduc capitalul necesar, numit fond social. Administraţia şi gestiunea obişnuiesc să fie conduse de aceeaşi asociaţi.
5. Societatea cu răspundere limitată (SRL) este un alt tip de societate de capitaluri cu răspundere limitată la aportul adus cu deosebirea capitalului social, ce nu poate fi mai mic de 2 milioane. Aici aportul social este alcătuit din părţi sociale, numărul de asociaţi neputând fi mai mare de 50 .
În societăţile cu responsabilitate limitată pierderile vor fi suportate doar de capitalul social, adus ca aport de asociaţi, dar ca diferenţă faţă de societăţile anonime, au stabilite anumite limite în transmisia proprietăţii şi marimea companiei. Este o formă pentru întreprinderile mici şi mijlocii care beneficiază de un tratament fiscal mai favorabil decât societăţile anonime.
Bibliografie
1. http://facultate.regielive.ro/cursuri/management/intreprinderea_ca_subiect_si_obiect_de_management-34205.html, 06.04.2011, 22:01
2. http://www.eumed.net/ecorom/VI.%Intreprinderile%20si%20productia/10%20organizarea_intreprinderilor.html, 06.04.2011, 09:57
3. http://www.preferatele.com/docs/marketing/1/-evolutie-si-etape-i11.php, 05.04.2011, 23:20
4. http://www.svedu.ro/curs/ei/c1.html, 06.04.2011, 22:07
Abonați-vă la:
Postări (Atom)