The Other End Of The Line

O alta comedie romantica, amestec de cultura si civilizatie indiana cu americana. Un alt film in care actorii vorbesc atat hindi cat si engleza, dar care iese din tiparele productiilor bollewoodiene prezentand in paralel fragmente din doua lumi complet diferite, care prin intermediul companiilor multinationale fuzioneaza.
Calatoria unei familii venite din Mumbai la San Francisco, pentru a-si recupera fiica ratacitoare este amuzanta prin nestiinta de care dau dovada membrii familiei si nu numai. In timp ce acestia isi fac griji pentru ea, Priya Sethi (Shriya) se bucura de compania lui Granger Woodruff (Jesse Metcaffe), barbatul de la capatul celalat al liniei. Fata, centralista la City Bank, descopera ce inseamna iubirea in timp ce incearca sa scape de casatoria pe care i-o pregateau parintii ei. Problema este ca relatia dintre cei doi e intemeiata pe o serie de minciuni. Dupa o seara minunata in care tanara face cunostinta cu oceanul, proaspatul cuplu ajunge la o petrecere indiana unde familia fetei se reintregeste si toate minciunile ies la suprafata. Un drum inapoi catre casa si o logodnica aparuta de nicaieri fac situatia si mai dificila.
Daca vreti sa aflati deznodamantul acestei povesti trebuie sa faceti rost de "The Other End Of The Line".

27 Dresses ("27 de rochii")

27 de rochii si un jurnalist sunt sarea si piperul din viata unei fete.
Multi prieteni, multe nunti si o slujba buna, ce-si mai poate dori o domnisoara de onoare? Cu siguranta nu sa planifice nunta ei de vis, pentru sora sa mai mica si barbatul de care este indragostita. Direct de la secenarista filmului "The Devil Wears Prada", Aline Brosh McKenna, avem de data aceasta un film mediocru, pentru o seara usoara de sambata vara. Pana la sfarsit se pare ca cei doi protagonisti Jane (Katherine Heigl) si Kevin (James Marsden) vor gasi timp sa-si face ordine in ganduri si sentimente iar cele doua surori se vor impaca, dupa dezastrul de la nunta lui Tess (Malin Akerman).
Un final previzibil, cu prezenta celei de-a 28-a rochie.

Because I said so

Intr-o ora, treizeci si sapte de minute si sapte secunde, Milly Wilder (Mandy Moore), isi cauta iubirea vietii sale, impinsa de la spate de mama sa (Diane Keaton alias Daphne) si cele doua surori ale sale.
Dupa o viata in care a crescut singura trei fete si s-a despartit deja de doua dintre ele, Maggie (Lauren Graham) si Mae (Piper Perabo), dandu-le spre maritis, tot ce incearca este sa o faca fericita si pe fiica ei cea mica. In acest sens ea isi face prea multe griji si tocmai deaceea comite greseala de a-i stabili, fara stirea ei, o intalnire cu un arhitect gasit pe internet. Incurcatura cea mai mare se intampla atunci cand un chitarist reuseste sa-i fure cartea de vizita a lui Milly, de aici nascandu-se o dubla relatie.
Daca sunteti un fan al comediilor romantice merita sa vedeti "Because I said so" ("Asa vreau eu"), pentru a vedea cu cine ramane Mandy Moore si prin ce aventuri mai trec cele patru femei din familia Wilder.

E greu sa lasi o usa intredeschisa

Ati avut vreodata impresia ca ati lasat un capitol din viata neincheiat?
Nu este usor, dar incercati sa va analizati viata cu bune si cu rele. Invatati din fiecare greseala si nu va incatusati in amintiri neplacute. Din orice se poate pastra cel putin o senazatie speciala.
Acum aproximativ un an, am incheiat, la fel de busc cum am inceput, o relatie neconsumata, dar care a venit ca un refugiu si usor usor ducea catre ceva mai serios. Poate frica de angajament sau poate faptul ca ne cunosteam prea putin, chiar deloc, ne-a facut pe amandoi sa acceptam cea mai facila rezolvare. Am decis de comun acord sa ramanem doar prieteni si colegi. Toate bune si frumoase acum, daca n-ar face inca misto de noi toti cei care ne cunosc. La inceput eram ca soarecele si pisica, nu exista vorba a unuia dintre noi pe care celalalt sa n-o comenteze, eram rautaciosi, acum lucrurile par sa intre pe fagasul normal. Ce am invatat de aici este ca uneori trebuie sa mai lasi de la tine. Nu credeti ca ar trebui ca unei persoane despre care am zis la un moment dat ca ne place, ca tinem la ea sau chiar ca o iubim nu ar trebui sa-i intoarcem spatele? Eu asa zic. E dificil, e dureros initial, dar toate acele sentimente nu pot intra in pamant.
Daca va decideti sa puneti punct unei etape, stati intai si meditati, eventual consultati-va cu cineva inainte sa faceti pasul decisiv. Sa nu ma intelegeti gresit, poate ca vi se pare un cliseu, insa nu regret nimic din viata, decat faptul ca este atat de putin timp pentru atat de multe activitati pe care le-am putea face si faptul ca realizam acest lucru deja cand este prea tarziu.
Da, stiu, pare ca-mi expun viata si poate ca asa si este, dar stiti care e treaba: cel mai bine se invata din propriile erori insa nu strica sa arunci un ochi si la vecin.
Toate cele bune si fiti cu capul pe umeri! Va pup!

La farmacist

La farmacia Help Net din Calea Dorobanţilor ne-am intalnit cu domnul Ioan Samson Solca. Un farmacist, ce iubeşte viaţa şi urăşte imbecilismul. A acceptat să ne răspundă pe scurt la câteva întrebări.

Ioana Simion: De ce v-aţi făcut farmacist şi nu doctor, de exemplu?
Ioan Samson Solca: Consider că meseria de farmacist este una dintre cele mai frumoase, care îţi poate aduce satisfacţii intelectuale şi sufleteşti.
I.S.: Când v-aţi dat seama că asta vreţi să faceţi şi care a fost planul pe care l-aţi urmat?
I.S.S.: Nu a fost un plan... nu îmi propusesem, pur şi simplu am simţit că o să lucrez în domeniul medical şi cel mai potrivit a fost farmacia.
I.S.: Pentru că omul de rând nu vede decât persoana din spatele tejghelei, care sunt atribuţiile dumneavoastră?
I.S.S.: Pacientul este cel mai important... ceea ce conteaza cel mai mult este să îl vezi sănătos, deci implicit să şti că i-ai recomandat cel mai bun tratament.
I.S.: Ce părere aveţi despre criza medicamentelor?
I.S.S.: Nu mi se pare normal să fie o criza a medicamentelor. Pacienţii cum îşi vor procura tratamentele?... sunt persoane de a căror viaţă depinde de medicamente.
I.S.: Consideraţi că este suficient plafonul de medicamente compensate? Cât de repede îl epuizaţi la farmacia unde lucraţi?
I.S.S.: Este suficient.
I.S.: Cum credeţi că poate rezolva actualul Ministru al sănătăţii această problemă?
I.S.S.: Nu prea cred că se va rezolva curând. Problema asta ţine de mulţi ani!

I.S.: Dacă o persoană care se simte rău vine să vă ceară ajutorul, ce faceţi?
I.S.S.: Mi se pare normal să o ajut.
I.S.: Se mai obţin în ziua de astăzi medicamente fără reţetă? Dacă da, în ce măsură?
I.S.S.: Se eliberează fără reţetă medicamentele OTC şi cele naturiste. În rest, cele cu substanţă activă se eliberează, cu excepţia câtorva, pe bază de reţetă.
I.S.: Cât de periculoasă este automedicaţia?
I.S.S.: Automedicaţia poate fi foarte periculoasă. Se încearcă să fie descurajaţi pacienţii de a mai practica automedicaţia, prin explicarea efectelor adverse, care pot apărea dacă tratamenul nu este prescris de către un medic sau recomandat de către un farmacist.
I.S.: La ce riscuri se expun cei care nu respectă sfatul medicului sau al farmacistului?
I.S.S.: Pot apărea reacţii adverse destul de grave. Deaceea pacienţii sunt obligaţi să respecte sfatul medicului sau al farmacistului.
I.S.: Din experienţa dumneavoastră, care credeţi că este principala problemă de sănătate, respectiv igienă, pe care o au românii?
I.S.S.: Nu este vorba doar despre români ci de toată lumea. Fiecare naţiune are plusuri şi minusuri.
I.S.: Ce ne puteţi spune despre respectul pe care vi-l acordă (sau nu) clienţii? Vă simţiţi în siguranţă la locul de muncă?
I.S.S.: Sunt doua categorii de pacienţi: cei care ascultă şi au încredere în noi (majoritare sunt persoane din clasa de jos sau medie) şi cei “cu bani”, care ne tratează ca pe nişte vânzători şi cred că li se cuvine totul doar pentru că au bani.
I.S.: La ce să se aştepte tinerii care vor să urmeze această profesie?
I.S.S.: Este o meserie frumoasă, ce oferă o satisfacţie sufletească mare şi o recomand tuturor tinerilor care sunt sufletişti şi vor să facă un bine în viaţă. Plus că aceste cunoştinţe de farmacie, medicamente, tratamente, te ajută toată viaţa şi orice persoană îţi va fi recunoscătoare dacă reuşeşti să o ajuţi cu sănătatea.

Cu capul in nori si buzunarul la plimbare

Mai este foarte puţin şi Bucureştiul va deveni un pic mai liber. Insesizabil pentru ochiul normal, dar revigorant pentru ochiul antrenat.
Peste o luna, marea majoritate a studenţilor veniţi din provincie vor termina sau vor fi pe cale de a termina sesiunea de vară 2008-2009. Personal, mă bucur că vor fi câteva maşini în minus şi mai puţin zgomot generat de cluburile extrapline. Acest lucru se datorează faptului că unii vor pleca acasă. Până atunci, porcul va fi îngrăşat doar în ajun de examene, deoarece a început deja să se simtă vara. Pe stradă se pot observa fete cu buricul gol şi băieţi în bermude. Asteniei de primăvară îi ia locul cea de vară, pentru că să fim serioşi, cine mai are chef de luat notiţe la cursuri sau seminarii când afară sunt 30 de grade. Parcurile au fost împânzite de rolleri, bikeri şi „porumbei”, păsărelele ciripesc şi veveriţele ies timid la soare. Mi-ar plăcea şi mie să-mi iau rolele în picioare şi să plec hai-hui prin parcurile bucureştene. Am însă trei probleme: 1. iminenta sesiune, 2. partenerii de plimabare, 3. nu prea ştiu să pun frâne, poate se oferă cineva să mă înveţe.
Totuşi pregătirile pentru vacanţă sunt în toi. La agnţiile de turism tot mai multă lume se înghesuie. Acestea au înregistrat în ultima lună creşteri cu până la 28% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Se pare că deschiderea oficială a sezonului la 1 mai s-a dovedit a fi fructuoasă. Agenţiile, dar şi proprietarii de pensiuni au acum oferte speciale, ce includ mic dejun şi vizite la diferite obiective turistice.
Toată lumea se simte din ce în ce mai bine şi vrea să evadeze măcar pentu câteva zile. Şlapii şi costumele de baie au fost deja scoase la vânzare. Ce-i drept, preţurile sunt încă uşor piperate, un costum de baie din două piese poate ajunge la 300 de lei. Cu toate acestea, împătimiţii de shoping îşi achiziţionează de pe acum trolere, ca să nu mai vorbim de cremele cu protecţie solară, care deja se folosesc.
Un pas foarte important în acest sezon este îngrijirea pielii. Cei care suferă de acnee sunt sfătuiţi să o lase mai moale cu ciocolata, prăjelile şi piperul, deoarece se pare că într-o oarecare măsură ar favoriza secreţia de sebum. De asemenea ei trebuie să urmeze tratamente dermato-cosmetice cât mai repede, fiindcă anumite ingrediente medicametoase pot produce reacţii adverse în contact cu razele UV. Din proprie experinţă vă spun că un gel de curăţare a feţei, aplicat dimineaţa şi seara plus o crema hidratantă-matifiantă pot face minuni. După astea nu ne ramâne decât să încercăm peeling-ul chimic medical pentru îndepărtarea cicatricelor. Costul unei astfel de şedinţe varianză între 150-400 de lei, în funcţie de gravitatea problemelor şi se poate ajunge de la una până la trei intervenţii.
Bineînţeles că toate vrem să fim frumoase în vacanţă. Indiferent unde mergem, că e mare că e munte trebuie sa arătăm impecabil. Pentru asta este nevoie să avem grijă de silueta noastră. Nu trebuie să apelăm însă la diete drastice, de ultim moment. Este mai bine să ne schimbăm stilul de viaţă. Totul ţine de voinţă şi răbdare. Specialiştii ne recomandă să nu facem abuz de sare, zahăr şi grăsimi. Ar fi de adăugat că pentru a nu alimenta celulita trebuie să renunţăm la sucuri, mai ales la cele acidulate, care pot produce nisip la rinichi. Un regim alimentar sănătos, cu cel puţin doi litri de apă pe zi, cinci porţii de fructe şi legume pe zi plus una de carbohidraţi, de preferat dimineaţa, la micul dejun, înainte de ora 10:00, plus o viaţă lipsită de sedentarism, asigură succesul unui corp de invidiat.
Eu aşa mă pregătesc de vacanţă, am grijă grijă de corpul şi psihicul meu din toate punctele de vedere. Pentru toate acestea sunt atentă la cum îmi cheltuiesc banii. Fac tot posibilul să am o nouă vară plină de aventuri.
Ne îmbracăm sau ne dezbrcăm de hainele de sărbătoare...Voi ce ziceţi?

Cladirea cu acoperisul rosu

Şcoala Generala nr.31 cu clasele I-VIII este situată în sectorul 2 din Bucureşti pe strada Bulevardul Lacul Tei nr 116. Aproximativ din anul 1998 aceasta este într-o continuă renovare, motiv pentru care spaţiul verde aferent a fost dramatic afectat. Dacă înainte elevii erau pedepsiţi şi puşi la sapă sau recompensaţi pentru greblat cu câte un 10 la biologie acum nici dacă s-ar mai vrea practicarea unor astfel de metode nu ar mai avea unde. Lucrările de consolidare au fost sistate din cauza lipsei de fonduri. Între timp, în interiorul clădirii, locul cancelariei a fost mutat de cel puţin trei ori. Deasemenea, s-a adăugat şi o secţiune specială de semiinternat. Aici copii pot fi lăsaţi de dimineaţă până seara, în grija unei educatoare, cu certitudinea că vor învăţa, vor face lecţii şi vor mânca cel puţin o masă pe zi. Pe lângă lecţii, ei vor face diverse alte activităţi fizice şi intelectuale, pentru a avea parte de o dezvoltare armonioasă.
Lăsând deoparte faptul că terenurile de volei, handbal şi fotbal din curtea şcolii nu au fost refăcute de ani buni ci doar trasate din când în când, în ultimul an au fost desfiinţate încă şase clase. Acest lucru se poate observa cu uşurinţă din Bulevard, de unde şcoala pare abandonată. Din cele şase săli au fost scoase nu numai băncile vechi de câteva generaţii şi tablele model pe care se scria cu creta (ce elibera praf toxic atât pentru profesori cât şi pentru elevi), dar şi plăcile de parchet. Toate aceste lucrări se pare că sunt rezultattul unor investiţii europene. Defectul acstora este că au fost reîncepute tocmai în spetembrie, când eleviii ar fi trebuit să se întoarcă la ore. Astfel, desfăşurarea orelor a fost îngreunată.
Această şcoală are parteneriate cu Franţa, Spania şi Portugalia. Elevii de aici au posibilitatea în acest fel să înveţe o limbă străină prin corespondenţă. Aceste prietenii la distanţă constituie adevărate experienţe de viaţă şi prilej de a scrie în revista şcolii. Colectivul redacţional este format din profesoara de Educaţie Tehnologică şi cea de Limba şi Literatura Română, care îi coordonează atât pe elevii din clasele primare cât şi pe cei din ciclul gimnazial. Un alt proiect este cel desfăşurat în timpul orelor de Educaţie Fizică şi Sport, atunci când baieţii formează echipa de fotbal iar fetele pe cea de handbal. Antrenamentele în afara orelor sunt foarte puţine, mai ales acum când muncitorii care lucrează (mai mult sau mai puţin) au ocupat peste jumătate din curtea şcolii. În cadrul organizat de instituţitutie se desfăşoară campionate interne unde se evidenţiază viitorii componenţi ai echipelor participante la campionatele şcolare externe.
Mai nou bobocii claselor primare şi-au schimbat uniformele. Pe lângă clasicele insigne cu simboluri ce indică clasele din care fac parte, ultimii înscrişi au acum uniforme roşu cu alb în locul celor albastru cu alb. Cele vechi au fost înlocuite cu unele moderne, considerate mai frumoase şi mai comode.
Probabil dacă ar exista o poezie precum „Liceu, cimitir al tinereţii mele” aceea ar fi un laitmotiv al şcolii generale sau cel puţin aşa ar crede copii de până în 14 ani. Frumuseţea anilor, cu bune şi cu rele, o vor descoperi abia după ce au trecut.

Bucuresti, cat de drag imi esti

Oraşul meu natal este Bucureşti. Cum ar spune unii dintre colegii mei, am norocul de a sta acasă la mama şi la tata, nu trebuie să lucrez pentru a mă întreţine în facultate.
Cei care nu realizează ce pierd dacă nu cască bine ochii au numai de pierdut. Spre exemplu, dacă mergi dinspre Intersecţa Maica Domnului-Lacul Tei spre MobExpert, întâlneşti un parc destul de mic, care multă vreme a fost în paragină. În ultimii ani el a suferit două transformări radicale. Prima dată, primăria sectorului doi şi-a adus aminte că în acest cartier sunt mulţi copii şi s-a decis că trebuie reamenajat. A doua oară, fiul preşedintelui din Azerbaigean a refăcut parcul aproape pornind de la zero. A schimbat pavajul, care nu avea mai mult de trei ani, a scos toboganul mare (un adevărat simbol al locului) şi l-a înlocuit cu leagăne moderne. În acest demers s-au restaurant fântânile arteziene, dar s-au desfiinţat ţâşnitorile, acum în număr de doar trei. Cu ce a ajutat înjumătăţirea spaţiului verde prin construirea unui restaurant de lux şi a încă două fântâni arteziene? Probabil nu cu mult. Însă copiii împreună cu cei mari par a fi mai fericiţi ca niciodată, datorită faptului că se pot plimba în voie cu rolele, fără a mai da peste vreun şanţ. Ar mai fi de adăugat că marginea lacului a devenit mult mai atrăgătoare, de acolo se poate admira un apus de soare foarte frumos. În ciuda marmurii negre, ca de cavou, păsărelele continuă să ciripească.
Dacă ieşim din acest parc şi o ţinem drept pe linia autobuzului 282, în partea stângă vom descoperi un alt parc, pe nume Plumbuita. Denumirea i se trage de la Mănăstirea învecinată. Se spune că în timpul primului război mondial mănăstirea a fost bombardată cu rachete de plumb, dar Dumnezeu a făcut în aşa fel încât acestea să se topească în contact cu acoperişul, din care a rezultat mai degrabă un scut. Frumoasă poveste, mai ales dacă ţinem cont că în partea cealaltă a parcului se află Biserica Doamna Ghica Tei, de la “Două Ciori”. De sub ea izvorăşte o apă limpede. Multă lume de pe străzile învecinate, cum ar fi Beiu Constantin, vine în pelerinaj la acest izvor despre care se zice că ar curăţa de boli. Aici tradiţia şi credinţa se împletesc cu noutatea, prezentă prin terenurile de basket şi locurile de joacă pentru copii, prin platforma de la ceas, pentru concerte şi mai ales prin grandioasa fântână arteziana cu un glob mare în centru, de culoare alb-roşu, din mijlocul lacului. Acest cartier este un loc plin de istorie, unde se află Palatul Ghica Tei. Vizavi de benzinărie se observă deaspupra stâlpilor porţii doi vulture pleşuvi. Această clădire italienească este construită în stil neoclasic, dar prezintă şi elemente din Renaşterea Franceză. A fost zidită de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica în anul 1822 pe locul unei vechi case aparţinând banului Dumitrache Ghica.
Părăsind Cartierul Tei, dacă urmăm linia autobuzului apoi pe cea a tramvaiului 21, către Centru, ajungem în preajma Cartierului Obor. Ca repere avem staţia de metrou Obor, la intersectia dintre patru artere de referinţă ale Capitalei: Şos. Colentina, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan Cel Mare şi Calea Moşilor. Cu peste 30000 de vizitatori zilnic şi peste 10000 de clienţi cumpărători zilnic, acesta este considerat a fi primul hypermarket din România, datorită fostei alimentare de la subsol, din centrul magazinului. Acum, o bună parte din suprafaţă este în renovare, în rest funcţionează un magazin universal. Afară se află Târgul Comercial Obor şi ce a mai rămas din Piaţa Agroalimentară alături de vestitele hale Obor, care acum se pare că neglijeză standardele igienice europene. Acest Complex se învecinează cu Primăria Municipiului Bucureşti.
Dacă ne continuăm călătoria cu mijloacele de transport în comun şi trecem peste impunătoarea clădire a primăriei generale, acoperită de geamuri gri, în faţa căreia se organizează în părculeţ diverse activităţi, ajungem într-un târziu la capăt, la „Sfântul Gheorghe”. Găsim acolo Biserica Sf. Gheorghe Nou, închinată Sfântului Mormânt, construită de Constantin Brâncoveanu între 1698-1707. Un incendiu de proporţii din 1847 a distrus parţial Biserica, ce a fost reconstruită între 1852-1853. Mormântul Brâncovenilor, mâna Sfântului Nicolae şi icoana făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva sunt bunuri duhovniceşti pe care credincioşii ortodocşi le preţuiesc în acest lăcaş.
Toate acestea sunt atracţii turistice ale Bucureştiului, oraşul cel mai mare al României, capitala ţării, metropolă. Bineînţeles că există şi alte locuri ale „Micului Paris”, care pot fi valorificate, locuri pentru toate gusturile şi vârstele. Acest lucru se realizează însă cel mai uşor daca baţi drumurile la pas. Pentru că adevaratele aventuri se fac prin colindarea mall-urilor, ce par a împânzi străzile şi umblând prin magazinele precum Unirea Shoping Center sau cele ce mai păstrează aerul de altă dată, precum Victoria. Cu această ocazie vă dau întalnire în centrul vechi al Capitalei, pe strada Lipscani, unde putem vedea zidurile vechii cetăţi.

Unde sunt oamenii dragi

Ma gandesc uneori de ce oamenii intrerup legaturile. Mai ales nu pot intelege de ce le intrerup brusc si de ce incearca sa le reia la fel de brusc.
De exemplu: de ce un fost iubit iti da buzz offline ca peste o saptamana sa-ti dea si cel mai bun prieten al lui. Mentionez ca relatia s-a intrerupt bizar de ciudat, sau cel putin asa mi s-a parut la vremea respectiva. Acum am mintea mai limpede si nu cred ca a fost ceva iesit din comun ca una dintre parti sa incerce in disperare sa o contacteze pe cealalta fara vreun rezultat. In fine, ce-i cu "ding"-urile astea? Ori au vreun proiect si considera ca ar putea avea nevoie de mine, desi ar fi ciudat ca nu au de unde sti nici ca sunt la filosofie si jurnalism nici ca m-am facut arbitru, deci eu una sunt usor data peste cap in momentul asta. Ori isi fac amandoi curat in lista de mess si nu mai stiu al cui e id-ul , varianta asta nu m-ar surprinde. O alta legatura incheiata nu atat de rapid, ci pe care am simtit cu timpul cum se degradeaza este cea cu fata a carei colega de banca si prietena foarte buna, am fost timp de trei ani si jumatate. Spun atat pentru ca in ultimul semestru ea s-a combinat cu un cetatean strain si a renuntat astfel la o relatie care dura de peste 4 ani (primul si singurul ei prieten pana atunci), timp in care eu am sustinut-o in toate si ce-i drept nu am fost prea incantat cand am aflat ca s-a impacat cu fostul, care o facuse in toate felurile la vremea respectiva. Atunci s-a produs o ruptura, pentru ca probabil i-a fost rusine sa-mi zica mie ca a reluat relatia cu romanul nostru cu care de altfel ai ei nu erau de acord. In fine, nu are rost sa intram in detalii in nici unul dintre cazuri, dar daca in primul era vorba despre El Corason, in al doilea era vorba despre singura persoana care mi-a facut liceul suportabil, singura colega cu care nu-mi puteam imagina ca nu voi avea o legatura dupa absolvire. Ciudat ca acum nu mai pot da de ea in nici un fel, nici email, nici mess, nici telefon, parca ar fi disparut de pe fata pamantului. Poate vreuna dintre persoanele mentionate mai sus (se stiu ele care) citesc aceste randuri vreodata, in acest caz, lasati un semn de viata.
Deja cand se intampla chestii asemanatoare in medii diferite nu poti sa nu te intrebi daca nu o fi ceva in neregula cu propria persoana. La fel ca in cazul in care ti se confirma un lucru din mai multe surse care nu au nici o legatura.
La urma urmei cum mi-a spus proful cu care am fost la Parodi Press: "poate ca blogurile sunt doar niste jurnale online"... si ce-i cu asta, daca asa ne simtim mai bine si asa avem impresia ca putem comunica, ce ar fi rau in asta? Avem impresia, da, pentru ca nu-i o comunicare eficienta nici daca cineva iti lasa comment. Nimic nu se poate compara cu senzatiile care te trec in momentul in care spui ceva cuiva, nimic nu poate egala mutrele pe care le face respectivul interlocutor, tonul cu care iti raspunde si o sumedenie de astfel de gesturi. Sper sa nu ma pierd de tot in aceasta lume virtuala. Aici ma ascund, aici refulez, aici ma gasiti. Scopul: de a publica ceva undeva (sau cel putin asta as vrea sa fie) + asa vreau in momentul de fata, sa scriu aici.
Noapte buna si numai bine!